Numele meu este Ileana. Acum am 26 de ani. Ultimul an și trei luni din viața mea le-am petrecut la Centrul Maternal Casa Agar, deși initial am înțeles că voi sta numai 6 luni. Faptul că reușesc să scriu acum aceste cuvinte se datorează oamenilor minunați și îngăduitori pe care i-am cunoscut aici.

Când am venit aici nu știam nici măcar să scriu. Nu aveam noțiuni nici măcar de clasa a 1 a. A trebui să renunț la școală pentru a avea grijă de frații mei mici și mă durea că nu pot ține pasul cu copiii de vârsta mea, dar știam că nu am încotro. Când am născut nu am mai putut sta acasă cu frații mei, pentru că nu era loc și parinții nu au fost de acord. Nu aveam prieteni, rude, pe nimeni la care să pot merge. Tatăl copilului nici măcar nu a vrut să mai audă de mine, ba chiar m-a lovit când i-am cerut ajutorul. Nu știam încotro să o apuc, nu știam nici măcar cum să cer lucruri esențiale într-un magazin, cu atat mai putin să obțin ajutoare sociale pentru copilul meu. Cei din Centrul Maternal au fost un semn de la Dumnezeu și niciodată nu o să le pot fi îndeajuns de recunoscătoare.

M-au ajutat să-i administrez fetiței mele tratamentul și nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ajungeam chiar mai târziu. Ne-au oferit hăinuțe, mâncare, nu ne-a lipsit nimic. Fetița mea a avut parte de liniște, atenție și lucruri pe care eu sau frații mei nu le-am cunoscut vreodată.

Cei de la Centru m-au ajutat să învăț să scriu, mi-au dat încredere că pot să fac asta. Am învățat să adun, să scad, știu tabla înmulțirii, lucruri pe care eram convinsă că nu le voi mai învăța niciodată. Acum merg la școala și recuperez din urmă. Sunt clasa a 4 a și voi trece la gimnaziu.

Am reușit cu ajutorul lor să-mi găsesc un serviciu bun și să pun câțiva bani deoparte. Pentru moment locuiesc în apartamentul de tranzit Agape, unde sunt ajutată de cei de la centru cu plată utilităților.

Sper să reușesc să devin independentă și să-i ofer fetiței mele o viață așa cum eu nu am avut!

Știu că am gasit la Centru Maternal  o familie pe care mă pot baza oricând, așa cum n-am crezut niciodată că există. Știu că doamnele de aici o iubesc pe fetița mea mai mult decât o face tatăl ei și asta mă doare, dar mă simt norocoasă ca ne-am întâlnit.

Uneori râdem când îmi amintesc că atunci când ajunsesem la Centru am fost întrebată unde locuiesc și nu am fost în stare să spun nici măcar cartierul, deși aveam adresa în buletin.

Vă mulțumesc pentru tot! Vă iubesc