Numele meu este Mirela, am 28 de ani și am terminat în luna februarie 2014 perioada de rezidență în Casa Agar. Aici am fost primită împreună cu fiul meu Daniel (9 ani) și am locuit 1 an și 3 luni.

Mi-a fost extrem de frică de zilele care vor urma dupa ce voi pleca din Casa Agar. Îmi doream pur si simplu sa fiu în stare să-i ofer băiatului meu o viață liniștită, alta decât cea pe care o traise pana atunci. Nu aveam nici cea mai mica idee cum aș putea să fac asta, mi-era teamă că vom fi iar în situația de dinainte și nu aș fi putut niciodată să mă iert pentru asta.

Am avut parte de suport moral, consiliere și oameni care m-au ajutat să văd latura optimistă a vieții. Nu știu, sincer, unde aș fi fost astăzi fără consilierea din Casa Agar. Împreună cu ei am descoperit mai bine cine sunt și ce imi doresc să fac. Am înțeles că lucrurile nu pot veni de-a gata, dar dacă muncești si iti place ceea ce faci, cu siguranță vei depași mai ușor momentele dificile.

Cu ajutorul de aici am descoperit că viitorul depinde de mine. Am fost înscrisă la cursuri de coafor-frizerie, întotdeauna am fost pasionată de asta, dar niciodată nu am avut curajul de a ma apuca serios de asta.

Acum lucrez ca ucenic într-un salon și am speranța că apoi îmi voi gasi o slujba stabilă în acest domeniu.

De anul trecut mi-am reluat și școala, fiind în clasa a 10 a.

Baiatul meu a fost și el inscris la o școală unde a reușit să-și facă prieteni, ceea ce mă bucură foarte tare. A avut posibilitatea să meargă la munte și câteva zile la mare. Înainte plângea des și mă ruga să mergem la mare. Mă durea enorm că nu-i pot oferi asta. Când l-am vazut cât de bucuros a fost de șansa avuta de a călători,  mi-am dat seama ca bucuria lui imi da speranța si puterea să merg mai departe . Sper ca pe viitor să-i pot oferi și eu o vacanță la mare, fără griji, așa cum ar trebui să aibă orice copil.

De două luni locuim într-un apartament de tranziție, unde sunt ajutată pentru câteva luni la plata chiriei. Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi să-mi găsesc o slujbă prin care apoi să pot plăti eu chiria.

Nu-mi pierd speranța.

Nu voi uita niciodată ajutorul sufletesc și financiar al doamnelor din proiect, care nu știu ce înseamnă pentru noi ceea ce fac ele.

Mirela